Filonul poetic al întregului volum este determinat de căutarea asiduă a acelui eu de reîntregire personală. În acest urcuș, această căutare, versul devine far călăuzitor și este flacăra ce aprinde portalul templului iubirii. Iar totul se îmbracă în haina alternanței iubirii între formele sale de agape și eros. Este frumoasă imaginea pe care ne-o conturează acest volum, sugestiv intitulat Tăceri de cerneală, purtându-ne într-o lume inefabilă a iubirii și a căutării.
Motivele romantice, precum steaua sau stelele, căutările, singurătatea, iubirea, noaptea se întrepătrund, într-un mod armonios, cu anotimpurile, cu ideea de iluminare, totul formând un cadru celest-pământean al împlinirii dragostei. Autoarea dorește să ne facă părtași la a ei căutare, invitându-ne la un pelerinaj al iubirii spre cea mai pură formă de împlinire a idealului. Ne putem regăsi, fiecare, în stările care compun treptele de ascensiune spre ceea ce reprezintă portalul de trecere spre devenirea iubirii.
Volumul de versuri al Marinei este unul care se descoperă prin asidue căutări și prin relevanța dragostei supreme. Versurile sunt de o frumoasă pigmentare romantică și cu nuanțe clasice, care ne oferă o imagine de introspecție culturală spre seva rădăcinilor noastre, punctând această linie inefabilă a iubirii.

dr. Victor Constantin Măruțoiu,
membru al Uniunii Scriitorilor din România