Consecvent față de propriile convingeri, Ionel Rusu consideră că într-o lume bulversată și tot mai deculturalizată în care agresivitatea și mediocritatea se întâlnesc la tot pasul, iar tinerele generații au drept idoli modele îndoielnice, vulgare, salvarea noastră spirituală este posibilă mai cu seamă în lumea satului, acolo unde legătura cu glia străbună și cu Dumnezeu este reală, datinile strămoșești păstrându-se nealterate, nepierzându-și semnificația.
O idee care persită în volumul Sfinte simplități este întoarcerea la izvoare, în paralel cu redescoperirea sentimentului național, căci dacă satul nu este decât un nucleu de spiritualitate, loc binecuvântat de păstrare a tradițiilor, țara e însumarea tuturor comunităților locuite de cei care alcătuiesc
neamul. Poezii ca Sub pavilion românesc sau Odă României readuc în atenție dragostea de țară (nu cea proclamată zgomotos de politicienii oportuniști, ci cea profundă, sinceră, necesară, poetul recurgând, în semn de admirație față de folclorul literar, la măsura și ritmul versului popular).
Poetul teolog Ionel Rusu este atipic, inconfundabil, singular, un poet care crede cu tărie în demersul său liric, recursul la modelele literaturii populare fiind unul curajos, dar care, în opinia sa, ar putea fi calea cea mai simplă și mai directă către mințile și sufletele cititorilor săi.

Ladislau Daradici,
membru al Uniunii Scriitorilor din România