La Blaj parcă nu-i timp! Așa este! Blajul, cu tot ce a fost și cu tot ce este, te scoate din timp. Aici domnește și acum „spiritul credinței”, iar credința merge dincolo de empiric, de inteligență. Autoarea fiind „de-a locului”, nu se dezice de haina credinței, exprimându-se într-o mulțime de versuri în termini teologici: căci în Treimea Sfântă găsim orice speranță. Nu uită să se atingă și de farmecul sărbătorilor, fie ele religioase, fie laice. Așa erau trăite la Blaj, așa le-a trăit Autoarea prin locurile pe unde viața i-a purtat pașii.
O bună parte din versurile Adelinei surprind relația ei cu persoane dragi, care au plecat din lumea aceasta. Una dintre aceste persoane dragi, pe care aproape că a divinizat-o, este tatăl ei! Urmele celor dragi i-au rămas nu doar în amintiri, cât și în fiecare colțișor al casei părintești din Blaj. O salbă de versuri din conținutul volumului ne plimbă pe acolo.
Spiritul omului născut și crescut la Blaj își spune cuvântul. Acest adevăr îl constatăm parcurgând cu atenție versurile poeziilor.
Este un crez, este o mărturisire, așa cum Sfântul Augustin ne-a lăsat scris: Moartea nu este sfârșitul.
Finalul volumului poate părea ușor trist pentru un necredincios, însă pentru Adelina, cât și pentru fiecare om în care locuiește „Spiritul credinței”, sfârșitul acestui volum este plin de optimism, de bucurie: Viața nu se sfârșește aici!
Cu tot respectul și prietenia pentru Autoarea volumului, pentru gândul ei bun de a lăsa aceste „confesiuni” la îndemâna noastră, Vă recomand să parcurgeți acest volum în spiritul credinței și al bucuriei împărtășirii frățești!

Preot Ioan FĂRCAȘ