Pentru un timp, da, acela care nu există (!), ne oprim, ne trezim staţionând într-un soi de bivuac al soldaţilor-cuvânt care au înălţat o scenă temporală, pe care este dramatizat, reprezentat acest volum, cortina se unduie foşnitor, ca o conştiinţă tremurândă, se despică la mijloc de scenă a vieţii şi încet, încet se deschide... et voilà, concluzia: „Moartea e savoarea existenţei”, după cum spunea Emil Cioran în Demiurgul cel rău.
Atunci, abia atunci, ne dăm seama, noi, cei care cunoaştem universul poetic al lui Dan Marius Drăgan, că acest nou volum, „Peregrin”, este un tratat de supravieţuire în noul stil de poezie propus nouă, cititorilor, de către autor, un volum total di-ferit de oricare alt volum semnat până acum de el!
Deşi, în lumea „peregrinilor” suntem toţi doar... călători! Atât! Ne mai oprim din călătorit, din când în când, pentru a ne convinge că mai existăm, unii lângă alţii, zâmbim, vorbim tare, une-ori lăcrimând, alteori strigându-ne propriul adevăr, mai tare, mai pronunţat decât cel zgâriat nouă pe suflet de cuvintele lui Dan Marius Drăgan, ne scriem pe palmele şi pe dosurile de palme, primite şi date vieţii, propriile închipuiri, toate scenele imaginate pentru vieţile noastre, a fiecăruia dintre noi, nu multe, dar suficiente pentru a deveni, la rândul nostru, „mărturisitori”! Dumnezeii propriei lumi interioare!
Am scris toate acestea dintr-o „suflare”, cum ar fi făcut-o probabil oricare alt cititor, nu ca un specialist în critică literară, pentru că nu sunt... „Critica este un contrasens: trebuie să citeşti nu ca să-l înţelegi pe altul, ci ca să te înţelegi pe tine în-suţi”, spunea Cioran...
Eu, recunosc, acest volum nu m-a lăsat cu gura căscată, acest volum m-a lăsat cu... inima căscată!

Florin Constantin Verdeş