În volumul de faţă sunt trăirile, iubirile, dorinţele, împlinirile şi aspiraţiile, zbuciumul poetei deasupra căreia pluteşte... singurătatea, acea stare care, atunci când se aşază în ungherul sufletului, te raportează la dorul după uliţele satului copilăriei.
A fi poet este ochiul care soarbe profunzimea ideii adaptând-o în timp şi spaţiu. Reflexia gândirii separă fărâma de ostilitate şi puzderie de imagini se derulează în mintea artistului. Poezia este o grădină botanică cu o splendoare stranie. Şoaptele ei îţi gâdilă sufletul precum cântecul de sirenă. Îţi dă senzaţia că pluteşti pe valurile adevărului ce produce o stare de nostalgie extraordinar de plăcută.
Naşterea operei e o relaţie mediată de Poet – subiectul, conceptul unei acţiuni şi morfologii divine: lui i se revelează, el găseşte ferestre şi pe calea astfel luminată cuvintele începând să fie.

Dorel Cosma