Prin urmare, poezia Rodicăi (prefer să folosesc acest nume comun pentru a mă elibera de orice subiectivism) eludează orice definiție consacrată acestei specii, fiind liberă de orice constrângere, deși interesează involuntar cele două principii mari ale artei (arta pentru artă și arta cu tendință). Acest tip de poezie nu are cauză și nu caută efect, este spontană, sinceră, pură și dezinvoltă, pornind din necesitatea firească de a comunica cu cei din jur și a răsfrânge sufletul iluminat din interior peste valul profan al lumii exterioare. Cum altfel să înțelegi versurile următoare care nu sunt departe de o formulă gnomică: „Ca să primești încredere în tine adu schimbarea necesară, . Frumusețea să-ți vină din interior, iar mulțumirea din afară!” sau, în altă parte: „Frumusețea trebuie să vină din interior!”
Este o poezie sinceră, ingenuă, care exaltă micile, dar intensele bucurii al vieții cotidiene, dar și o poezie de evlavie închinată unui Dumnezeu bun și protector al oamenilor care înainte de a le oferi Paradisul divin le asigură un Paradis terestru. Autoarea se bucură din plin de acest paradis, se împărtășește conform Sfintelor Taine din voluptatea lui și ne împărtășește și nouă miracolele lui într-o mărire extrem de simplă, dar plină de sensibilitate și trăire plenară. Rodica ne dă explicații, nume, profesii, ocupații, relații, amănunte ca să ne con-vingă mereu că viața este un miracol și merită trăită simplu și așa cum este, un fel de „être en soi” în sens existențialist cu un Dumnezeu aproape laic, care emană Dumnezeire peste o lume pe care, de fapt, El a creat-o și oricât de riguros și răzbunător ar fi (vezi Vechiul Testa-ment) n-ar putea să o distrugă, fiindcă a investit în ea multă iubire și dragoste și, așa cum afirmă oracular Sfântul Pavel: „Dacă dragoste nu e, nimic nu e!”.
Din miracolele lumii, cel mai spectaculos îl constituie Procreația. Creația aparține lui Dumnezeu, Procreația aparține omului. În volumul de poezii al prietenei noastre, Rodica, sunt lăudate cuplurile umane închegate prin Sfântă Taină a căsătoriei și consolidate prin nașterea copiilor, care asigură perpetuarea umanității. Este o manifestare a iubirii aproapelui tău care constituie esența creștinismului și, în opinia mea, ar trebui să fie piatra de temelie a oricărei religii.

Prof. Constantin Groza