Suntem părtași ai unei existențe deosebite – alternând între timpuri pandemice și timpuri de război – și totuși reinventăm viața într-o lume actuală determinată de o mare a depresiei și un univers al anxietăților. În această viețuire, Poezia poate și trebuie să fie vindecătoare. Ea este leacul ce a însoțit persoana umană în decursul veacurilor, oferindu-i tihnă și adăpost sufletului ostenit omenesc. În această cale, a Poeziei care vindecă, se înscrie și prezentul volum al talentatei scriitoare Valeria Bilț, sugestiv intitulat Dinamica fericirii, care este ilustrat cu desene în tehnică mixtă de Mircea Nechita.
Putem observa, încă din primele poeme, forța poetică prin care autoarea se afirmă ca o forță a Poeziei.
Culoarea albastru este cea care însuflețește sensul existențial al poemelor, ca simbol al apei, al cerului, al mării, chiar al sufletului uman, ducând aici în sfera gândirii nobiliare medievale de sânge albastru al castei regale, la autoare fiind simbolizată casta poetică, a celor ce sunt asemenea argonauților vechi, poeții fiind căutătorii nu ai lânii de aur, ci ai cuvintelor de aur din vechiul, etern Paradis.
Nu este uitat nici semnul de refacere a lumii, de vindecare a ei, de rugăciune: troparul. Dar aici, acest poem intitulat Tropar poartă nuanțe de jale, de bocet, dar și nuanțe profetice.
Timpul este alt motiv poetic ce clădește un areal al infinitului în care secunda este cuvânt, minutul – vers, ora – Poezie. Îmi place această existență transpusă de doamna scriitoare Valeria Bilț, că noi trăim între Poezii, prin Poezii, iar vârsta umană ar fi vârsta Poeziei.