Luați cinci poeme sau gânduri despre mamă și veți constata că doar unul din cinci are ca autor o femeie. Am mărit numărul, din 25, doar cinci sunt femei. Nedumerirea mea este de ce bărbații, cu predilecție, simt nevoia să scrie despre mamă mai mult decât consoartele lor. Sunt oare mai legați de copilărie, de mamele lor? Se simt datori față de ele pentru că le-au necăjit mai mult decât fetele?
În concluzie, poezia Veronicăi Oșorheian se încadrează în spiritul tradițional transilvan, cultivând teme dintre cele mai diverse, dar cu un specific aparte nu numai prin acuratețea imaginilor, ci și prin îmbinarea unor termeni regionali cu măsură, doar pentru coloratura zonei, așa cum era odinioară. Sunt câteva teme majore care ar trebui amplificate, ceea ce ar mări frumusețea acestui univers pierdut, adică satul, copilăria, casa părintească…

Iacob Naroş