Întors spre uneltele poeziei, autorul se caută pe sine prin versuri simple, fără labirinturi metaforice, poate şi din dorinţa de a se convinge că tot ceea ce a trăit ca experienţă de viaţă merită să devină poezie şi, astfel, să fie transmisă cititorului, în speranţa unor identităţi de fapte şi întâmplări.
Poeziile sale se constituie într-un album de familie al sentimentelor, urmând o cronologie a trăirii, a eșecurilor, în măsura în care bucuria împlinirii se revarsă în cuvinte de fiecare zi. Întrebările deloc retorice ale autorului ni le punem cu toții, dar poate că nu avem răbdarea necesară să aşteptăm răspunsurile de care avem nevoie şi fară de care nu ne putem defini ca fiinţe simţitoare, posesoare de iubire în măsura în care aceasta poate deveni tristeţe mirată sau ură nedefinită.