Stau cărţile cu tine împreună,
O lume-a-nchipuirii în zadar,
Din prispa-mbătrânită până-n lună
N-a mai rămas niciun obraz stelar;
Poate n-au drumuri visele prin tine,
Poate-ai visat de mult şi ai uitat
Când a-nflorit lumina să te-nchine
Sub curcubeul zilei împărat;
În vuietul de vânturi şi de ape
Tu ai ieşit din umbrele de ieri
Lăsând din alte umbre să se-adape
Fântânile uscate de tăceri;
Am început să bântui peste vreme
Şi să mă-ntorc în ceasul de-nceput,
Cerându-i iar luminii să te cheme
Din liniştea apusului pierdut