Oamenii au neînțelegeri mereu, în diferite forme, fiecare crezând că deține adevărul. Puțini sunt cei care privesc relativitatea, cum puțini simt cei care înțeleg că Iubirea este Esența existenței pe Pământ. Speranțele de viață sunt programate colectiv și timpul este folosit în defavoarea omului modern. Există tot mai multe sentimente, gânduri și fapte negative, iar lumea este invadată de prea mult rău. Unii se ascund în alcool și-n alte sub¬stanțe nocive, căutând uitare, liniște sau exaltare, alții caută împliniri prin a se impune cu forța în fața altora. Terra este teritoriul unor cumplite războaie, care aduc folos doar morții și ar putea fi evitate. Femeile nu sunt corect respectate, iar religiile lumii alimentează discriminări și disensiuni, ducând politici despre putere, alături de marile corporații și guverne ale lumii. Omului neconflictual îi ră¬mâne doar visarea la o lume mai bună, speranța inundării oamenilor cu sentimente pozitive.
Apa ne reprezintă pe toți, iar din zâmbetul și comportamentul delfinilor putem învăța despre fericire.
Nu este important dacă doar mi-am imaginat sau e real faptul că în mări și oceane, ascufisă sub lumină, e soluția pentru a ne fi mai bine. Important este că prin pace, respect și iubire, lumea poate deveni mai frumoasă și bună. Este minunată călă¬toria peste ape și sub valuri, dar a te scufunda în tine însuți și a-ți descoperi bunătatea, înseamnă să ajungi acasă, la mal.
Autorul
Nu există încă recenzii pentru acest produs.