Pedagogul Gheorghe Lazăr. Teză de licență susținută la catedra de pedagogie la preot prof. titular dr. Dumitru Belu

Arta artelor, pedagogia sau măiestria educaţiei, însoţesc fiinţa umană din preistorie până în contemporaneitate.
Deci, şi pe viitor pedagogia este firesc a fi aplicată vlăstarului uman de către magistrul care îl duce de mână prin labirintul Cunoaşterii.
Ceea ce Aristotel exprima cu milenii în urmă este valabil şi în spaţiul societăţii contemporane: „Diferenţa dintre omul educat şi cel needucat este la fel de mare ca şi cea dintre un om viu şi unul mort”.
Un mare dascăl este asemenea unui grădinar, pasionat de florile şi puieţii de pom ai grădinii sale. Cu aceeaşi dăruire, dascălul lucrează şi veghează la creşterea, înflorirea şi mai ales la rodirea ,,puieţilor” din şcoală, care devine grădina exemplară a sufletului său părintesc.
Pedagogia presupune mai întâi o grădiniţă plăpândă, apoi o grădină iubită şi îngrijită, cu ,,flori”, dar mai ales cu ,,pomi roditori”. La rândul lor, aceşti ,,pomi roditori” care sunt copiii cu dragoste de carte, vor adăpa şi hrăni alte odrasle omeneşti, însetate să înveţe ,,şi la cunoştinţa Adevărului să vie”.
Sufletul omului cu cămăruţele sale tainice are şi rol de custodie. Păstrează şi poartă în el tot ce-i mai frumos şi mai înălţător. Printre corifeii neamului românesc, jertfelnici şi ostenitori care şi-au dăruit întreaga comoară a sufletului lor, a rămas în memoria omenirii şi exemplarul dascăl şi patriot GHEORGHE LAZĂR.

Prof. Aurelia T. Petrule