În cartea de față, poetul schimbă paradigma scriiturii și încearcă zborul spre un tărâm minunat așa cum este Muntele Tabor. De peste tot unde se află autorul versurilor, lumina picură în inima sa accesul la transcendent, așa încât timpul, veacul, moștenirea credinței, iubirea pentru culorile și tainele acestui Univers devin una.
În poezia lui Ilie Vodăian, cea cu nenumărate fațete, asemeni trăirilor autentice, a dispărut sentimentul oboselii și, într-o splendidă stare de rugă, totul comunică conștient și inedit. Un dans al norilor, al luminii, al cântecului, al splendorii ce ne cuprinde sufletul anulând pentru încă o secundă din noi starea de cădere ce ne apasă… în cealaltă secundă.

Otilia SÎRBU

„Poezia lui Ilie Vodăian măsoară distanţa între Logos şi lexem. Are sonoritatea colindului, chemarea stării de graţie întru sensibilizarea materiei groase, în toate fiind invocată prezenţa Divinităţii, chiar şi în procesul producerii textului.”

Petru Pistol, Între logos şi lexem, Argeș/iunie 2015

,,Haina cea nouă pe care o îmbracă Ilie Vodăian este una de sărbătoare a sufletului, o sărbătoare a purificării şi mai ales a speranţei. ’’

Emilian Marcu, Vitrina cărților, Convorbiri Literare/iunie 2015

,,Nivelul de evlavie nu este ombilical legat de nivelul estetic al poemelor unui autor. Când şi când, poezia religioasă capătă însă prospeţime, nu se teme de oximoron.’’
Eugenia Ţarălungă, Breviar editorial,

Viața Românească/august 2015

,,Poetul ca și psalmistul e conștient că poezia sa merită laudă, dar nu pentru că poemele ar fi opera lui, ci pentru că sunt inspirate de Duhul Sfânt, fără de care nimic nu capătă strălucire, aici jos, pe pământul sacru.’’

Elisaveta Novac, Pe Muntele Tabor, Argeș/octombrie 2015