Poetul Ioan Ivașcu construiește un univers aparte, plin de sevă și culoare, dornic fiind de a reface structura paradisiacă a primei viețuiri. Ne putem întreba: în ce măsură acest spațiu poate fi atins sau cuprins de ființa omenească? Sau în ce fel putem vizualiza o existență în acest loc? Ori cine este demn de o ase¬me¬nea vedere a unei imagini unice și ademenitoare? La toate aceste întrebări ne răspunde volumul de versuri al poetului Ioan Ivașcu. Cititorul devine martor al unei călătorii într-o lume a speranței și într-un mediu în care se respiră Binele, Adevărul și Frumosul.
Simbioza om – natură devine un principiu deosebit al acestui volum, punctat și de versurile care oferă și titlul unui poem: „Copacii înfloresc în noi”, dublat de versurile care oferă titlul următorului poem: „Un crin în liniște-nflorea”, căci regăsim același vers și ca titlu, și ca prim vers, și ca ultim vers. Este interesantă forma de redare a versurilor și a poemelor în acest volum pentru că ultimele versuri din fiecare poem dau titlul poeziilor, iar, per ansamblu, toate titlurile parcă ar forma un poem-catedrală al volumului. Deosebit este faptul că adoptă forma sonetului, dar sunt treisprezece linii, cea de-a paisprezecea, care este și prima în perspectiva acestui volum, necesară pentru sonet, devine însuși titlul.
Putem observa melancolia determinată de reamintirea timpurilor trecute, harice, care sunt izvor de inspirație sfântă pentru autor. Dar poetul Ioan Ivașcu se ferește de capcana melodramatismului și păstrează echilibrul necesar pentru a ne oferi poezie de bună calitate.
Cuvântul „catedrală” apare ca un laitmotiv, dorind să ne deschidă ferestre spre veșnicia cuvântului. În acest sens, spațiul clerical este unul al întâlnirii celestului cu pământeanul. Este locul de binecuvântare de unde se iscă întreaga văpaie a vieții, iubirii și Poeziei.
Volumul de poeme „Pe malurile primului cuvânt” al poetului Ioan Ivașcu descoperă o lume mirifică a reîntoarcerii spre vechiul Eden, dar un Rai arhaic, cu iz de casă părintească și cu strămoșii așteptând în prag.

dr. Victor Constantin Măruțoiu