Volumul de față, Pastile metafizice, ne oferă prilejul de a descoperi o nouă fațetă a talentatului scriitor, aflat la vârsta maturității depline. Cartea este, în fond, un jurnal de meditații ale unui spirit sceptic, din familia spirituală a marelui „clasic al deznădejdii” care a fost Emil Cioran. George Vigdor practică aici îndoiala metafizică, finisându-și fragmentele din care-și compune mozaicul de gânduri cu o pasiune de șlefuitor de lentile, ce nu refuză efluviile poetice.
Chiar dacă nu am reușit să descriem întreaga bogăție de idei a acestui jurnal alcătuit din „așchiile” unui sistem de gândire al unui cugetător original, se cuvine să recunoaștem că aceste „pastile metafizice” te cuceresc nu numai prin argumentația impecabilă, atent dozată, cât mai ales prin scriitura rafinată, prin concizie și gustul pentru paradox, atribute care-l plasează pe autor într-o strălucită pleiadă de gânditori, dintre care i-am aminti doar pe Emil Cioran și Nicolae Steinhardt, cu care tânărul George Vigdor are indiscutabile afinități.

Ion CRISTOFOR