Un loc de cinste îl are paseismul, care insuflă întreg volumul, ca o reîntoarcere spre cele vechi, cele dăinuitoare, spre ceea ce reprezenta trăirea autentică, fără a fi cunoscut vreo pervertire modernă, care să determine o schimbare a valorilor sau a trăirilor benefice. În acest sens, autorul dorește să ne introducă în acel univers al paradisului regăsit, în viziunea sa, care ne-ar putea reface structural, ființial, esența umană prin Poezie. Este un demers frumos și stăruința cu care ne îndeamnă la acest pelerinaj de refacere, de reconstrucție umană. Totuși, trebuie să fim atenți la ceea ce ne transmite și forma în care îmbracă întreaga sa structură poetică. Este interesantă această formă clasică cu iz de neo-modernism, de idee poetică. Și dacă mai adăugăm și notele de romantism, mai ales în perspectiva reliefării iubirii, putem să avem imaginea unei poezii care promite. Ceea ce vom descoperi ne va determina să căutăm și mai adânc printre versuri Cuvântul poetic, acea sevă-esență a poeziei.
Motivul oglindirii, cu numeroase rezonanțe onirice, este prezent, ca un fir roșu al acestui volum. El ne face să fim căutători împreună cu autorul, ca într-o cruciadă pentru găsirea Cuvântului Prim.
Putem fi încercați de această formă de redactare a versurilor, într-un formalism clasic, dar dacă vom fi atenți, vom putea descoperi dorința poetului de a ne reîntoarce la origini, la primele fire de iarbă, la tinda casei părintești, la primele iubiri, la ceea ce cu adevărat contează, la slujirea Cuvântului prin Poezie.

dr. Victor Constantin Măruțoiu,
membru al Uniunii Scriitorilor din România