Obiceiuri de nuntă la cangurii șchiopi. Proză umoristică

Timpul a trecut și peste această carte, dar a păstrat-o nealterată în esența ei ludică, în noutatea ce o adusese atunci, prin succesul ei extraordinar, care dădea bătăi de cap, după tipărire, evident, cenzorilor, ce nu pricepeau de unde această poftă a românului de a se intresa de felul în care cangurii cu deficiențe nuntesc.
Cartea a avut un destin frumos până acum, în tiraj și în cititori, continuă și acum mesaje nostalgice pe Facebook, sms-uri pline de suflet, cu amintiri despre această carte, despre cum se citea, pe sub bancă, cum profesorii confiscau cartea și n-o mai dădeau înapoi, despre lecturile în grup, despre cum cartea a fost dusă peste graniță, ascunsă cu grijă, ca un lucru, ca o ființă ce nu avea dreptul să treacă o graniță materială. Evident, autorul a îmbătrânit, cartea a rămas însă tânără, și de aceea, la această a XV-a ediție, aniversară, am decis să o sărbătorim așa cum se cuvine, cu nuntași din toată țara, pe măsura tradiției nupțiale a acelor animale simpatice, care-și poartă copiii, așa cum fac multe mame, lipiți de pieptul lor, ca să simtă căldură, să simtă bătăile inimii.
Am acasă un exemplar din prima ediție, a anului 1979, cam ponosită, cam răscitită, dar o simt la fel de proaspătă de câte ori o iau în mână, ca un câmp pe care a trecut, de curând, o coasă harnică. Târziu de tot mi s-a relevat secretul deja colectiv al acestui succes. Umorul meu se adresa bibliotecii din fiecare cititor, cărților pe care le-a citit, iar astăzi, dacă aș da această carte unui politician plin de ifose și de ecouri nonintelectuale, nu cred că s-ar distra, nu cred că ar simți vreun fior epic, în nici un caz, și sunt convins, unul etic.
Mulțumesc tuturor celor care se înverșunează să țină clepsidra aproape de inimă, împreună cu această carte.

C. Udrea