Oameni și locuri

În decursul zbuciumatei sale istorii, poporul român a încercat și reușit să-și exprime patima, să-și strige, de multe ori în disperare, durerile și nevoile. Rolul în exprimări l-au avut cultura, tradiția, arta.
Poeții au avut și ei rolul lor de-a lungul vremii, scriind neobosit.
În modestele mele poezii și eu m-am pus în slujba celor oropsiți, sorgintea mea fiind de copil de la țară, crescând într-o familie numeroasă, cu stare materială modestă. Acolo i-am cunoscut pe țărani mai mult decât îndeaproape.
Simțeam încă de pe atunci nevoia de expri¬mare, cu revoltă pentru nedreapta lor soartă.
Târziu, foarte târziu, la vârsta de șaizeci și trei de ani, a venit timpul exprimării mele.
În cele șaptesprezece volume am abordat, poate prea mult, nedreapta soartă a țăranului român. Pentru unii care nu au cunoscut prin ce a trecut, de-a lungul anilor, țăranul român, poeziile mele, sunt conștient, nu înseamnă mare lucru. Pentru unii, în schimb, înseamnă retrăiri, pentru alții readuceri aminte, altora stârnindu-le nostalgia anilor grei și totuși frumoși.
Am scris despre țărani. Citind aceste rânduri, poate vă veți aminti o clipă, unii nici măcar atât. Trudesc țăranii o viață pentru a face un rost copiilor. Răsplata așteptată este atât: din când în când, câte o floare pe mormânt, dar nu întotdeauna se întâmplă.
Pentru că am scris, poate mă credeți mai mult decât sunt. Nu sunt decât un fiu de țăran și nici nu vreau altfel.

Autorul