O iubire da la răsărit până la apus

Este interesantă tema acestui roman, iubirea peste timp, dar marcată de două traumatizante perioade: cea a comunismului și cea a emigrării. Deși ele s-au și suprapus, rănile provocate de ruptura față de țara natală sunt uneori prea adânci ca să se poată vindeca. În acest punct, autoarea vine cu singurul balsam care poate fi vindecător: iubirea. Dar ne arată și calea de împlinire a aceste-ia: curajul de a lupta până la capăt, credința de îm-plinire a iubirii.
Tot acest periplu existențial parcă poartă simbolul marii încercări, marii căutări, a acelui drum inițiatic de regăsire. Atunci când vremurile te alungă prin locuri străine, trebuie să te ridici și să pornești spre acasă. Cuvintele lui Darius, adresate Sofiei, cum că s-a întors iubitul rătăcitor, ne duc cu gândul la parabola biblică a Fiului risipitor, creionată în esența acestui volum, punând accentul, desigur, pe o altă formă a sensului iubirii, tot de sens familial, dar nu de iubire părintească, nu de cea a reîntregirii unei familii, ci de iubirea primordială, de formare a unei familii.
Bogatele date oferite de autoare cu privire la istorie, dar și la locuri, locații, evenimente, presărate pe alocuri cu mici anecdote, pentru a detensiona atmosfera prea serioasă din anumite pasaje, ne fac să avem parte de o lectură plăcută și înălțătoare. Aflăm lucruri aparte despre anumite momente și popasuri, demne de a fi reamintite.
Prezentul volum al doamnei scriitoare Maria Someșan aduce o perspectivă vie ideii de reașezare în datul ființial al Familiei, căci nici timp, nici distanțe geografice, nici alienări istorice, nici imer-siuni potrivnice nu pot distruge adevărata iubire. Iar totul se îmbracă în haina luminoasă a devenirii.

dr. Victor Constantin Măruțoiu,
membru al Uniunii Scriitorilor din România