Pentru a se înţelege poziţia autorului, pe acolo pe unde cele exprimate ar putea fi „citite” polindromic, în loc de introducere epistolară, fără arabescurile evenimentului festiv al zilei oficiale a naţiei ce a prilejuit un sondaj de opinie, se încearcă acum, aici, o continuare la formularea propusă unui crez pe un post public de diseminare a informaţiei: SUNT ROMÂN PENTRU CĂ...
1... sunt stăpânit, asemeni tuturor alor mei, ce se deo-sebesc de cam toate neamurile silite la răzleţire, de dureroasa încătuşare dinspre măruntaie spre toţi ce-mi sunt de-o fire, ca atunci când vitregii din cele atacatoare de stirpe strivesc, să nu-mi fie îngăduit a mă alipi spre a face o comună;
2... simt că apucăturile răului din rău născute, înăbuşite cu greu de veacuri „acasă” spre a ne păstra peste putinţe cele ale pribegilor noştri prin lume, când nicio cale de salvare cu demnitate nu le mai stă în alegere, se viermuiesc ţintind să prade întâi pe cel de-un acelaşi sânge cu ei;
3... mă deosebesc de toţi oamenii pământului, neiubind răutatea, mai ales pe cea făcută nouă şi, din veacuri, cu greu ne desprindem de neîndurare, când întâlnind cel puţin în gând făptuitorul ca fiind de-al nostru nemernic, nu-l urâm, nu-l blestemăm, ci ne cerem iertare, dacă am făcut-o totuşi;
4... din toată fiinţa, mie şi întregului popor mi-e scârbă de orice fel de duhnitori fiinţaţi pe neam şi ţară, chiar aleşi de noi, toţi dovedindu-se ticăloşi, şi aceasta întrucât alegem cu sufletul, de când e lumea şi pământul, iar acolo, mai devreme, ori mai târziu necurăţenia lor văd că ne murdăreşte;
5... spre deosebire de oricare alţii, las să crească bălării pe memoria eroilor neamului, străfundul sufletului necertân-du-ne pentru că ei, care au murit fără să cârtească la hotă-rârea ticăloşilor care i-au condus, zâmbesc simţindu-ne cum jucăm veseli hora pe mormintele lor, aşteptând rând la Întâlnire;
6... fără vreun merit al meu, al întinderilor plaiurilor noastre, despre al căror prinos şi încântare nu mă laud a le întrece pe ale altor poporeni, ştiu că după vreo oricât de cumplită urgie nu ne va pieri sămânţa întrucât fiecare bucată de glie a fost hrănită cu trupurile strămoşilor să ţină în veci fiii;
7... spre îndoirea laudei oricâtor neamuri, al meu a născut un erou unic în lume, unicul «cel Viteaz», care condu-cător fiind, ar fi putut pune garda să se sacrifice apărându-l, dar deşi ştiind cum va fi sfârtecat, cum îi este renumele întinat, s-a dăruit cu condiţia: «Să-mi fie cruţaţi oştenii şi zaporojenii!».