Dincolo de filiații și dialoguri lirice recognoscibile, una dintre forțele volumului rămâne felul în care albastrul funcționează nu ca simplu ornament cromatic, ci ca un dispozitiv de translație: deschide scena onirică, o face respirabilă și, totodată, o tensionează, chemând permanent cititorul între reverie și invocație. În acest sens, „nopțile albastre” exced rolului de fundal liric, devenind un mecanism de construcție a stărilor, un fel de acord fundamental peste care se modulează erosul, universul imaginativ și revelația.
Structura romantică este regândită într-o formă modernă de redare, prin care datul clasic este îmbinat cu neo-modernismul, păstrându-se linia motivelor generice de muză, dragoste, neîmplinire, geniu neînțeles, divinitate, dar reformulând totul într-o nouă gândire contemporană care oferă o savoare specială acestui volum. Putem observa patosul cu care poezia este construită, cu migală, delicatețe și, uneori, cu o dârzenie de a atinge perfecțiunea.
Trecerea timpului este privită ca o realitate care, însă, nu distruge, nu provoacă angoase, ci se constituie într-o oglindă a celor ce au fost, sunt și vor veni.
Cuvânt, prin vers, prin Poezie, el se descătușează de tot ceea ce este limitativ omenesc și ajunge să fie acel axis-mundi al noii lumi. O lume a iubirii, o lume a Poeziei, o lume a căutărilor, a întrebărilor ce nasc ființare. Muzicalitatea volumului e de tip elegiac – incantatoriu, sprijinită pe rimă, măsură și vocative, adică pe o poezie care se aude înainte să se explice.