Trecând printre chipuri și locuri, asimilând prin toți porii ceea ce e în jurul meu (eu, om cu toți ochii și toate urechile ațintite înspre spațiul și timpul ce mă înfășoară) – se naște, din vreme în vreme, mare tensiune în lăuntrul meu: fierb, colcăie acolo, în adâncuri, metamorfozându-se, în fiecare moment alte și alte trăiri, impresii, gânduri, explodate în profunzimile de unde se cer împroșcate, împărtășite cu altcineva, exprimate...
E parcă o caracatiță cu mii și mii de picioare, ce zvâcnește continuu împrejur, provocând mișcări de extindere sau destindere în toate părțile. E ca un fel de roman – lavă care-și cere drepturile, care își cere iruperea, zămislirea, scuiparea, eliberarea din închisoarea – vulcan în care se zbate năbădăios și năvalnic.
...Uite că-i dau voie să-și scoată, încet, cu cât mai mare grijă, una după alta, tentaculele...
Binecuvântează, Doamne, aceste destăinuiri ale unui destin modern!...