Fiecare om are, oricât de îndepărtate ar fi acestea, rădăcini înfipte adânc în glie, în satul amintirilor, pe care îl căutăm mereu, îl purtăm cu noi, alimentându-ne continuu dorul din straița cu merinde pregătită cu atâta drag de mama, de tata sau bunica… Nu ştiu ce-aş fi fost azi sau cât zâmbet aş fi putut să dăruiesc, dacă nu mi-ar fi fost dat să văd LUMINA acolo… departe, printre dealuri, într-o căsuţă ca oricare…legănată de razele lunii şi muzica păsărelelor ce ţineau concert seară de seară, invitând, prin farmecul notelor, toate visele ce se năşteau sub pleoape… Doamne, ce frumos era pe-atunci şi doar cântatul prea matinalilor cocoşi ne amintea că adevăratele vise se nasc la lumina zilei şi îşi croiesc drum spre împlinire numai cu sudoarea proprie, altfel, acestea se retrag în noaptea incertă a căutării de iluzii sau… mană  (boală a plantelor) cerească! Numai că, aşa cum ne spunea bunica, seară de seară, mana nu face bine, iar ceea ce aşteptăm să ne pice din cer, fără strădanie, nu ne ține de cald în ierni grele, aşa că, ne chema la muncă dis-de- dimineaţă, ca să fie ea împăcată că vom fi vrednici în viaţă, că vom trudi cu drag pentru a ne câştiga pâinea cea de toate zilele.