Suntem amândoi, LUCREȚIA și IOAN, o mare bucurie pe noi, dar spunem cu regret că totuși ne simțim separați, cu toate că nu ne lipsește nimic. De fapt, și Biblia ne spune despre oamenii care au avut totul și tot s-au simțit singuri sau despre oamenii care n-au avut nimic, dar au găsit ce au avut nevoie apropiindu-se de Dumnezeu. Noi am fost făcuți să avem o relație cu Dumnezeu. Este singurul lucru care ne poate scoate din singurătatea noastră, pentru că este acea conexiune pe care suntem meniți să o avem, fiind creați pentru a ne conecta unii cu alții, deci spre a fi în comunitate. Când în jurul tău ai oameni cărora le pasă de tine, ești cu sufletul împăcat că nu ești cu adevărat singur și simți beneficiile prieteniei asupra propriei sănătăți. Dumnezeu ne iubește și își dorește o relație bună cu noi. El vrea să venim la El atunci când suntem singuri. Numai Iisus știe ce înseamnă să fii un om singur. Biblia spune: Domnul este aproape de cei cu inima zdrobită și-i izbăvește pe cei cu duhul zdrobit (Psalmul 34,18).
Acum, mai mult ca oricând, avem ocazia de a conștientiza că, deși suntem diferiți, prin felul cum gândim, locul în care ne-am născut, felul cum ne îmbrăcăm și ne comportăm cu alții și cu noi înșine, totuși suntem foarte asemănători unii cu alții, împărțim cu toții aceeași planetă, avem trăiri similare, ne temem și totodată ne bucurăm de lucruri similare și avem nevoie unii de alții și nu putem trăi în singurătate, avem nevoie de unitate, de solidaritate și de consolare. Izolarea de oameni, de lume, este o formă foarte distrugătoare principiului prieteniei, egalității și unității și poate duce la dezbinare, care se finalizează în haos, care amplifică pericolul creat.
Noi, suntem făcuți să ne pese, așa că avem nevoie de empatie față de semeni, suntem hotărâți a nu ne da bătuți, însă o luptă nu o poți purta singur până la nesfârșit, ci doar prin solidarizare. Avem atâtea exemple de solidaritate între națiuni, între țări, între oameni simpli ca noi, care empatizează cu bunătatea, omenia, morala creștină și își oferă atât cât se poate susținerea. Este vital ca noi, oamenii, să nu lăsăm dezbinarea să ne copleșească și să se ridice mai sus decât omenia, dreptatea și unitatea.
Nu există încă recenzii pentru acest produs.