L-am cunoscut abia după ce s-a pensionat, când venea la Nepos, în vizită la rudele sale, câte se mai aflau încă în viaţă. Chiar dacă diferenţa de vârstă dintre noi era destul de mare, nu putea fi o piedică de-a avea o relaţie de prietenie, cum rar se întâmplă între asemenea generaţii. Ştiam multe lucruri des-pre el, încă din perioada studiilor universitare, când audiam cursurile de filologie şi ligvistică, în care era amintit ca unul dintre specialiştii de seamă ai acestui domeniu.
Întâlnirile noastre de peste ani m-au convins şi mai mult că profesorul universitar Gavril Istrate este un mare om de cultură. Abia aşteptam să vină la Nepos să stăm de vorbă, dar se întâmpla adesea ca eu să nu pot interveni prea mult în discuţii, pentru că avea un debit verbal şi o memorie uluitoare care mă captiva, stârnindu-mi o aprinsă curiozitate. Mi se părea nedrept să-l întrerup cu vreo întrebare, ce nu putea fi decât banală.
L-am însoţit de nenumărate ori la întâlnirile Astrei năsăudene sau la alte evenimente culturale din judeţ, precum “Saloanele Liviu Rebreanu” şi “Zilele Coşbuc”, unde era aşteptat cu mare drag să conferenţieze despre marii noştri scriitori.