Ionel Bondor-100 de ani de fotbal beiusean

100 de ani de fotbal beiușean

40,00 lei
Lipsa stoc
  • Editie: 1
  • ISBN: 978-606-730-678-1
  • Anul apariţiei: 2020
  • Format: A5
  • Nr. pagini: 260
Categorii: Cărți Memorii

Ai întrebări? Contactează-ne!

Descriere

Ca buni români, încrezători mai în toate sectoarele vieții sociale de-a lungul timpului, locuitorii Beiușului și-au găsit lideri, reușind prin aceștia să iasă în evidență cu oameni talentați, oameni cu dăruire și dragoste pentru Beiuș!
Autorul cărții de față, Nelu Bondor, nu s-a gândit să prezinte activitatea fotbalistică, puțin romanțată, ba din contră, o prezintă veridic, o realitate simțită și palpabilă de către cei care au practicat acest sport minunat și... mai ales pentru cei ce l-au iubit, adică minunății spectatori și dvs., dragi cititori!
Fotbalul este un joc, nu o joacă, cu reguli precise, cu disciplină, cu rânduieli, se abordează cu multă mândrie, dăruire și pasiune. Este sportul îndrăgit de marea masă de oameni, este sportul care adună oamenii!
Interesant, Nelu Bondor, pe lângă faptul că-i prezintă pe fotbaliștii cei mai atașați de Beiuș, prezintă și cadrele didactice de-a lungul vremii, învățători, profesori și directori care au merite deosebite în formarea sportivilor ca oameni de nădejde, utili acestei țări, care reușesc să treacă și peste epidemia uci¬gătoare de coronavirus! Desigur, cu urmări nefaste, pe care niciun război nu le-ar putea aduce, nu le-ar putea produce sufletește și economic! Câtă durere, Doamne!
Să învățăm ce înseamnă dragoste frățească și recu¬noștință, să ne amintim noi, urmașii, de cei care s-au jertfit pentru țară, neam și limbă, să fim un singur pământ, o singură Țară, un singur imn, un singur drapel, o singură voință! Totul sub oblăduirea Părintelui îndurător, a Bunului Dumnezeu!
Aceste lucruri se desprind treptat din filele acestei cărți! Ce bine ar fi dacă în Beiuș s-ar găsi oameni de diverse profesii, care să scrie în domeniul lor despre frumoasele tradiții și fapte istorice de aici! S-ar îmbogăți patrimoniul cultural al Beiușului, care nu-i sărac, dar... „aleșii” habar nu au de ce-s aleși!
Cartea de față oferă familiilor fotbaliștilor care au trecut pe la CF Bihorul date și evenimente ale eroilor cărții, cu care copiii, nepoții și rudele se pot mândri. Poate deveni pentru toți o carte de căpătâi, o candelă ce arde veșnic în sufletele lor și... ale noastre! Spun „ale noastre”, pentru că mai toți conducătorii de azi habar nu au de istoria locului și mai ales de mișcarea sportivă! A avut Beiușul profesori de sport cum n-au avut orașe cu pretenții, amintindu-1 doar pe regretatul Matei Francisc! A aflat despre el și președintele Academiei, rectori și prorectori ai Univesității Clujene, mari ierarhi ai ortodoxiei, oameni de știință, generații peste generații!

Teodor Curpaș
Membru al Uniunii Sriitorilor din România

Editura Ecou Transilvan

Editura ECOU TRANSILVANEditura ECOU TRANSILVAN din Cluj Napoca este o editură cu un mare interes pentru editarea și promovarea culturii scrise prin apariții editoriale din varii domenii: cinematografie, poezie, proză, istorie, monografii, filosofie, psihologie, biologie, medicină, ştiinţă şi tehnică, economie, reviste.