Accidentele vasculare cerebrale (AVC), reprezintă în momentul de faţă una din cauzele principale de morbiditate şi mortalitate, atât la noi în ţară, cât şi în ţările din Estul Europei, cuprinzând vârsta tânără, până la vârstele cele mai înaintate.
Această patologie se soldează cu un handicap motor, reprezentat printr-o hemiplegie sau hemipareză, cât şi prin tulburări de limbaj, tulburări de praxie, grafie, lexie, gnozie, calcul mintal şi scris, tulburări ale unor funcţii cognitive şi intelectuale etc.
Handicapul limbajului, manifestat prin lipsa de înţelegere a vorbirii şi prin lipsa de exprimare, este în fond cel puţin dacă nu cu mult mai grav decât handicapul motor, în contextul unui accident vascular cerebral ischemic sau hemoragic, gravitatea decurgând din lipsa posibilităţii de comunicare interumană, care determină într-un timp relativ scurt o netă denivelare intelectuală globală şi instalarea unor tulburări psihice.
Problema recuperării bolnavilor cu afazie prezintă o pondere din ce în ce mai mare în contextul asigurării unei asistenţe medicale la cel mai înalt nivel, necesitând a fi aplicată în mod individual.
Se impune însă diagnosticarea cât mai precoce a formei clinice de afazie, pentru a se putea interveni în timp util prin logopedul recuperator, în scopul redobândirii limbajului acestor bolnavi, cu solicitarea tuturor funcţiilor intelectuale şi instrumentale (senzoriale) necesare.
Astfel, bolnavii afazici, după luni de efort susţinut, ajung la un rezultat optimal, strict raportat însă la particularităţile individuale ale tulburării de limbaj.