Mari profesori din generația de aur a școlii medicale clujene
Noi știm, chiar și generațiile tinere de medici în formare, că a existat o pleiadă strălucitoare de profesori universitari ai Școlii medicale clujene, care au fost adevărați ctitori ai acesteia.
Ei au zidit și au dus faima școlii medicale peste granițe, făcând-o să fie cunoscută și apreciată în Europa și chiar în întreaga lume.
Temelia școlii de medicină din țara noastră a fost pusă de oameni pasionați pentru nobila profesiune de a salva vieți omenești, de a alina suferințe și de a descoperi adevăruri ascunse după perdeaua mată și densă a patologiei diferite.
Printre acești oameni mari, adevărați maeștri, în jurul cărora s-a creat un adevărat mit, servind ca modele în viață pentru tinerii medici în formarea lor profesională, se numără: Ioan Goia, Constantin Urechia, Ion Minea și alții, în frunte cu Iuliu Hațieganu, stele de primă mărime ale medicinei românești.
Prof. Adela Maria Moș