La icoana unui dor... Șopotul vetrei străbune

Gânduri și iar gânduri, cum alunecați voi mereu și mereu către cel mai sfânt loc cuibărit în sufletul nostru... satul, acolo unde Dumnezeu a încuviințat ca prin dorința și iubirea părintească să ne naștem noi.
PRIETENE, de vii în satul meu și vrei să afli totul despre el… ascultă, citește și ia aminte!
El îți va șopti blând, părintește, povestea despre o lume! Lasă-te în brațele lui și vei devein pruncul de altădată, ghemuit pe genunchii cioarecilor aspriți de vreme ai bunicului! Lasă-te cuibărit în poala sa și vei adormi precum altădată în șorțul aspru de cânepă al bunicii! Caută leagănul brațelor trudite și vei simți căldura mamei și glasul ei duios! Încearcă a găsi sprijin în neputința ta și vei căpăta curajul și mâna întinsă a tatălui! Ascultă cum dangănă clopotul din deal peste fruntea-i brăzdată și vei ști pentru totdeauna că aici, pe aceste bătrâne meleaguri, a fost o vatră de spiritualitate străbună, cu modele de oameni demni! Vei simți astfel noblețea sufletului lor, dragul de glie și vei auzi mereu chemarea, îndemnul și lecția credinței și a omeniei! Ia sama la toate acestea! Din adâncul locului se va înălța mereu spre cunoaștere „șopotul vetrei străbune”!
Am rămas și eu pășind nostalgic în urme de dor pe drumul satului meu, același, mereu același căutător de lăiți pentru popas, același căutător de case cu fum, de ferestre deschise, de porți fără lacăt și ocoluri fără pustiul ierbii cât casa, de locuri faine, de oameni dragi ce poartă încă emblema de suflet a unei lumi. Dragi locuri pentru popas! Uneori am trecut pragul casei, alteori m-am oprit lângă o laiță, în fața unei ferestre, a unei portițe, la umbra unui copac... dar de cele mai multe ori am zăbădit acolo unde am văzut lompa aprinsă, fumul din horn ieșind și mai ales acolo unde am auzit pași, vorbe și oameni. Așa am petrecut popasul, cu pasul și sufletul lângă ai voștri, stâmpărându-mi mereu dorul după icoana unei lumi.
Ulițele, uliciorile și drumul satului sunt locuri pe unde au trecut odată prunci și tineri, maturi și bătrâni, apostoli și țărani, îngeri și muritori de-o samă... locuri ce ne îndeamnă și astăzi la un răgaz de suflet! Ele încă mai respiră prin țărâna gliei, șopotind povești și doruri. Acolo, în brațele
urmelor, poți să respiri mărturisiri și în lungile zile de vară să capeți lumnina soarelui de-acasă, să asculți cum cântă grahaticii în noapte, iar licuricii îți luminează pașii, cum primăvara ninge cu flori de măr și iarna cu lipiștoace de omăt, iar în nopțile de toamnă poți să asculți cum plâng frunzele peste pădure, cum se vaietă dealul, iar valea poartă în ea oglinda stelelor de pe cer și a urmelor din țărână. Acolo capeți o fărâmă din lumnina de început!