Că multe cărări șî multe porț are satu' aiesta a nost'! Și după tătă porta te-așteaptă on suflet! Și după tătă porta te-așteaptă o poveste! O poveste mare, mare cât sufletul unei lumi! Și acolo unde încă măi arde lompa și oarișce câine latră pân ocol, iară hornu' măi fumegă și iarba îi domolită de cosă... acolo nu este nici mătură în ușă, nici teie răsucită și nici zăvoru' tras. Mânce-ni-le binele, că acolo încă nu-i loc de pustiu! Acolo încă mai este suflet de om care respiră încă povești în marea poveste a unei lumi. Acolo, dragii mei, sătui de sângurătate și în gura sufletului cu șiraguri de amintiri, cum îț' aud pașii vorovind pân aproptiere, iară pământu' și hirele de iarbă să-mpreună a dor cu propria-ți talpă, acolo ușâle țî să deschid. Că, Domne, nu vreu să vă spui cum îi dincolo, păstă gard! Nu-i nici lompă... nu-i nici lătrat de câine... la ușă îi tras de mult zăvoru', iară iarba buiacă, cu mniros și gust de pustiu, îți zdarie uătii sufletulii păstă gard și-ți aruncă răutăcios un rânjet, hârăindu-ți sufletu'! Amar pustiul, bată-l să-l bată! Citesc și mi-e greu să vă aduc foto-grafia! Traduc pentru a reușit să-mi descarc lacrimile, apoi descifrez în cotătoarea slovelor și ascult verșu... „aici nu-i nime' acasă!” Trist tablou! Îi întorc spatele, privind în susul Cerului pe cei ai casei, duși acolo sus... și uite așa se perindă chipuri de oameni care parcă ar așteapta a le spune ceva. Tac, și-n răspunsul mut, prin vorbele de rugă șopotite, îmi citesc în scriitura propriilor lacrămni. Greu pot să ies de pe scena pe care a scris-o penelul vremurilor și-mni mut catrafusăle acolo unde încă mai aud glas de om și măi poci încă a trece pragu'.
Ascultă, prietene, ascultă cum vorovesc lemnele în cuptor și lompa mai are încă feștilă și fotoghin în ie, uăiaga îi ștearsă bine, iar actorul unei lumi mă așteaptă în tihnă pentru a-mi dărui cu zâmbetul, cu lacrima și cu vorba... o poveste. Și-n acea poveste simt cum din strujacul cu paie ori pănuși or hi, al acelei lumi, capăt liniștea și împăcarea. Pentru că în acea poveste mă în-tâmpină atâta dor și drag, iar odată cu darul din palma întinsă a sufletului îi găsesc pe ei toți... cei ai noștri!