Poeziile Inei nu puteau fi altfel decât încărcate de o imensă sensibilitate feminină, în raport cu un domeniu întru care și-a trăit întreaga existență personală și profesională: dragostea. Așa a ajuns ea să creadă că „Dumnezeul femeilor există!/E cel care... dă ispita și pedeapsa/frumusețea și durerea, preaplinul și înșelăciunea... ne învață păcatul... iertarea... mila și zâmbetul”. Cum se vede în puținele cuvinte scrise în acest citat fărâmițat (de mine) că dragostea exprimată în poeziile Inei nu e cea cântată de poeții romantici, ci ea se compune și se trăiește prin stări, situații, gesturi, atitudini, toate petrecute într-o intimitate cât se poate de reală, moment de moment, zi cu zi, an cu an, cu toate cele fericite și nefericite.
Din acest punct de vedere poezia Inei Hudea e o poezie realistă, dar cât de adâncă este trăirea pe care o implică și ce excelent o exprimă autoarea prin atâtea formulări superbe!

Prof. univ. dr. Constantin Rîpă