Poezia lui Teofil Mândruțiu este o profundă meditație pe tema existenței divine, a celei umane, a păcatului omenesc, a frumuseții sublime de Eden trist care ne înconjoară și pe care adesea noi, oamenii, îl maculăm prin faptele noastre. De la începuturile sale literare, poetul scrie poeme creștine, poeme ale neliniștii și meditației structurate în vers alb sau, cel mai adesea, în vers clasic și configurate pe simboluri care împlinesc ideatic, completează și întăresc estetic tema: îngerii, Dumnezeu, rugăciunea, crucea, ieslea, colindul, talanții, clopotul, mormântul, osânda, Emanuel, Hristos, Cuvântul etc. Tema credinței este la poet o formă de manifestare plenară a divinului din om, a sâmburelui de lumină a Dumnezeirii din sufletul său de om, prezentând astfel o viziune măreață și amplă a lucrării miraculoase a spiritului în lume. Poezia sa devine în acest fel o formă de rugăciune, benefică și necesară oricărui lector, o comunicare a ființei umane cu Dumnezeu.