Înțepături cordiale

O carte atipică. Amestecături... Simţeam uneori un ţiuit în ureche, ca un bâzâit de ţânţari, sau de albine, sau de muşte, sau ţipătul lui Edward Munch, sau un ţiuit de mizerii politice şi chiar literare, bâzâieli din lumea umană şi animală, lumea asta complicată făcută de Dumnezeu. Deseori erau însoţite de senzaţia de înţepături. Mă temeam să nu am boala lui Frigyes Karinthy („Călătorie în jurul craniului meu”), mi-am făcut o tomografie. Pe vremea când a fost operat pe creier Karinthy, nu existau tomografe şi medicii mai dibuiau... Nu, nu am
tumoare, altceva se plimbă şi înţeapă prin creierul meu... Nici nu vreau să procedez ca Oliver Sacks, reputat neurolog şi scriitor, care într-o vreme se autoinjecta cu amfetamină... Doamne, câte boli poate avea creierul! Mă tem că am şi eu câte un pic din fiecare.
Am observat că dacă mai descarc în memoria computerului o parte din înţepăturile pe care le simt, se atenuează mult simptomele, simt o uşurare. Nu scap de mania de a înţepa şi eu un pic, e greu să te opui primei reacţii. Şi uite aşa, am încropit nişte propoziţii cărora le-am spus „Înţepături cordiale”. Cordiale, pentru că nu le-am scris cu ură... Nu sunt om rău... Nu mă pot abţine însă să nu „abţiguiesc” nişte metehne.
Evident, nu şi pe ale mele... S-o facă alţii. Cârticii...
Este oarecum un ghiveci literar satiric, dar nu numai atât.
O temă potrivită pentru înţepături cordiale ar fi să spunem adevărul despre viaţa, comportamentul şi viciile unor mari personalităţi, unele chiar genii. În cartea mea „Scriitori grame” am scris despre astfel de „picanterii” din viaţa unor mari scriitori, pe primul loc fiind patima băuturii. Mulţi bio-
grafi se străduiesc să elimine aceste aspecte şi să ne concentrăm exclusiv pe creaţiile lor. Oare e bine, avem dreptul să ascundem adevărul? Dar, ca medicamentele cu reacţii adverse, trebuie cântărite beneficiile şi riscurile...