Mărturisesc că am fost surprinsă de farmecul acestor pagini atît de depărtate de stilul academic al esteticianului şi criticului. Prozele acestea sunt un original jurnal de călătorie, în care proza fantastică, proza de aventuri şi cea filosofică au drept eleganţa stilului transilvănean, unde politeţea, ceremonia exprimării revelă un protocol aproape pierdut din literatura noastră. Ficţiunea, întîmplarea reală, comentariul filosofic şi estetic se întreţes şi balansează în mod natural. Alunecările de planuri (temporal, geografic şi cultural) nu-i dau prea mult de ales cititorului. El se va abandona în cele din urmă în narcoza elegantă a naraţiunii, fără să se mai întrebe ce este, din ceea ce citeşte, real, imaginat sau eseu. Rezultatul este un univers ce poartă pecetea lui Titu Popescu.

Mirela Roznoveanu