Întâlnirea este clipa ieșirii din solitudine, e clipa regăsirii de sine, a sinelui pur al prunciei omenirii, a vremii în care stăpânit de mirarea mântuitoare, cel de lut se minuna de plimbarea în răcoarea serii prin Rai (Facerea 3,8) a Celui ceresc, a Celui dumnezeiesc.
Îmi amintesc faptul că în pruncie mă minunam de vederea grădinuțelor extraordinar de ordonate și le interpretam a fi mici părți de rai, la fel cum mă îndeamnă imaginea aleasă de domnul Hatos Vasile pentru coperta cărții, raiul tinereții sale, locul în care a auzit pașii Lui, șoaptele Duhului și rostirea Cuvântului din sfatul blând al mamei, din icoana grăitoare a tatălui, din dragostea caldă a celorlalți. Și toate acestea pentru faptul că mă întâlnesc cu poetica căutării „progresării în sine”, care este de fapt o reintrare în „sfera inocenței”.
Rezumând formele revelării Adevărului la domnul Hatos Vasile, voi remarca un fundal liturgic de Vecernie, de început de Dumnezeiască Liturghie a copilului din noi, în inima căruia se naște Dumnezeu, ce-și descoperă profunzimile meditative atunci când clopotul te trezește, ca să deschizi poarta și casa să-ți fie inundată de binețe din cuvântul Absolutului gătit să se-ntrupeze-n noi, dar mai întâi ca să ne curățească și să-mi dea puterea să învăț să sper, să mă rog, să învăț a muri păcatului, să trăiesc și, dincolo de toate, să cunosc moartea, apoi să mă-nalțe în clipe divine, în jertfa de tine, la întâlnirea cu Sine, ca să mă încredințeze că e în mine și astfel să mărturisesc că și eu cred, dar că pocăința cer a ajunge în mine și iertare și trecere, contopire cu sacrul, învingerea morții, progresul în sine și moartea morții învierea cu Tine, căci de aici încolo e Raiul, pajiștea pe care pășesc în dimineți senine, la apus de luceafăr, la ultimul licăr, ca spălat, imnic, să mă întorc în Tine!
Laudă poetului! Da, aveți un nume din Eu, adică basilevs ouranie e dorul firii din mine (noi)!

Pr. Ioan CHIRILĂ ph.d.