Inima-i diamantul timpului
- Editie: 1
- ISBN: 978-630-311-102-5
- Anul apariţiei: 2023
- Format: 13X20
- Nr. pagini: 114
Ai întrebări? Contactează-ne!
Îmi place să cred că poezia scoate tot ce este mai bun dintr-o persoană. Îi lărgește orizontul de gândire, îi îmbogățește vocabularul, o face să privească dincolo de aparențe alte persoane sau diferite situații din viață. Desigur că scrierea versurilor necesită un lung exercițiu, existența unor surse de inspirație, fie că vorbim de oameni, de peisaje din natură, de orașe sau sate, de necuvântătoare, de experiențele de care avem parte până la urmă. Prin poezie, orgoliile și prejudecățile nu-și mai au locul, ci sunt eclipsate de sinceritate, de latura sentimentală pe care nimeni nu ar trebui să și-o ignore.
Dacă un reportaj redă cu lux de amănunte un eveniment ori mediul în care trăiește o mare personalitate, poezia reușește să ofere mult mai mult, chiar dacă textul e înlocuit de versuri, deoarece versurile ne ajută să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine, pe cei din jur, să facem diferența între conceptul de FERICIRE aparentă, trecătoare și cea ancorată în realitate și durabilă.
Unul dintre mesajele pe care vreau să le transmit prin intermediul celei mai noi lucrări scrise de mine este că multe oportunități care ni se ivesc în viață nu sunt întâmplătoare, ci sunt rodul gândurilor noastre, iar deciziile pe care le luăm vor influența felul în care aceste oportunități ne ajută sau nu.
Adică, este foarte important să punem întotdeauna în balanță avantajele și dezavantajele unei hotărâri, dar și ce are un impact mai mare asupra noastră, fie avantajele, fie dezavantajele. Și atunci, abia după o astfel de analiză luăm o hotărâre.
Cartea mea este și o invitație la REFLECȚIE, dar nu orice reflecție, ci una bazată pe argumente. În sufletul fiecărui om se află o comoară, dar ea va ieși la iveală numai în situația în care acea comoară va fi îngrijită precum o floare. Dacă e udată și ținută la soare, ea va înflori, își va arăta măreția. În caz contrar, se va ofili și nimeni nu va putea ști care era adevăratul ei potențial.
De aceea, după cum o spun personalitățile din diferite domenii, inclusiv din cel sportiv, despre care scriu de aproape 10 ani, viața este o călătorie, de care trebuie să ne bucurăm, dar într-un mod constructiv, nu unul nociv.
Autorul