Lili Lazăr este una dintre exemplele pozitive care pot fi date tinerei generaţii, dar şi celor mai trecute, referitor la modul în care se poate împodobi lumea cu frumuseţe. Până nu cu multă vreme în urmă era una dintre vocile tăcute, tăcere asumată şi voită, dar care, aidoma bobocului florii, atunci când timpul a ajuns la vremea potrivită, s-a dezvăluit către lume, construind din broderia cuvintelor marame gingaşe, acoperitoare, împlinitoare, însufleţitoare, liniştitoare, înălţătoare!... Îmi aduc aminte că odată, i-am spus că nu trebuie să se încorseteze într-o anumită dimensiune a exprimării poetice. Se pare că a ţinut cont de discuţiile care le-am purtat, mai intenţionat sau mai întâmplător. Cert este – asta pot să o spun cu mâna pe inimă – în acest moment poetesa Lili Lazăr este creatoarea care a făcut cele mai mari progrese în exprimarea poetică, dintre cele (şi cei) de care am ştiinţă. Şi ce aveţi dumneavoastră acum în mâini? Aveţi un volum de poezii cu versuri calde, catifelate, sensibile până la gingăşie, curate, profunde, uneori înălţătoare, alteori grave, pe scurt un fel de reprezentare a lumii prin lumină, limpezime şi căldură, versuri încărcate de dimensiunea iubirii: iubire creştină, iubire de oameni, responsabilitate, seriozitate şi intensitate, o adevărată reprezentare a lumii prin cuvânt echilibrat! Poezia nu răstoarnă niciodată lumi, ea construieşte universuri, hrăneşte suflete, aduce echilibrul între adevărurile discrete, perene, şi exclamările patetice şi zgomotoase ale enunţurilor la modă, care aidoma modelor, sunt efemere. Aici putem afirma fără teamă ca vorbim despre poezie.

Dan Marius Drăgan