Nici unul din eroii reportajelor scrise de Liliana Moldovan nu seamănă cu altul, iar fiecare poveste de viață are unicitatea ei. Numitorul comun e dorința, fiecăruia, de auto-depășire, într-o viață în care, după cum spune Dana Mierluț, „normalitatea e relativă, deci chiar nu avem motive să ne jenăm cu noi înşine”.
E aproape axiomatic că nu e deloc facil să scrii despre semenii tăi. E mult mai simplu, mai ales când ai condei, să pictezi, cu cuvinte, peisajele din jur, să dai o formă elegantă propriilor gânduri sau propriilor trăiri. Liliana Moldovan, în schimb, nu s-a oprit la scrierile de specialitate, nu s-a aban-donat, decât din când în când, fiorului poetic și a ales să se apropie de oameni care au, cu adevărat, ceva de spus și care și-au învins, ades strângând din dinți, propriile limite. Nu doar să se apropie, ci să-i înțeleagă și să-i determine să destăi-nuie lumii, nu doar ei, gândurile ascunse, temerile, dar și reușitele.
Lectura reportajelor semnate de Liliana Moldovan e foarte posibil să vă facă să vă regândiți filozofia existențială și să vă determine să vă gândiți de două ori atunci când vă plouă, bacovian, în suflet. Câteva pasaje din carte, absolut aleatoriu alese, vorbesc despre bucuria de a trăi, de a crea, despre ieșirea din anonimat chiar și atunci când ursitoarele, la naștere, nu au fost prea generoase.

Carmen MORARU,
jurnalist