Din nou, Veronica Oșorheian comite o faptă literară, neașteptată, dar și notabilă în stilul său, încărcată și cu valențe istorice și general-culturale, originală, ca tot ceea ce a întreprins sub acest aspect, până acum, în lumea sa proprie, cea a familiei și a satului, din care a văzut lumina zilei (Leșu, Județul Bistrița-Năsăud).
Reconstituirea istorică pe care ne-o propune, este în primul rând remarcabilă, prin autenticitate și valoare documentară aparte, chiar dacă ea se referă la universul strict familial al autoarei (al editoarei unui text literar, de fapt, pe care însă a și încercat să îl interpreteze, cel puțin incipient).
Luând act de ritualul citirii și copierii textului lui Petre Dulfu, în familia Veronicăi Oșorheian, ne explicăm și mai bine care sunt izvoarele reale ale înzestrării sale literare (îndeosebi poetice), fiindu-ne acum mult mai clar faptul că sursa lor nu este neapărat tradițional - folclorică (deși și această moștenire este deosebit de importantă, în cazul său, ci și literar cultă, chiar dacă filonul acesta era cel al unei literaturi „poporale” - cum se zicea în perioada interbelică a Astrei)…