Textele care urmează au puritatea unui izvor care a găsit o breșă între pietre, ca să poată răzbi la aer și lumină și, apoi, să curgă pe unde vrea el…
Codreanu mai crede că atitudinea, ba mai mult, conștiința, ar putea să repare ceva din relele unei lumi tot mai brutale și tot mai inumane.
Notațiile lui, fulgurante și aparent expeditive, nu sunt altceva decât frământările unui om care merge pe un drum, dar nu vede numai destinația finală. El se oprește pe margine și admiră lucrurile, oamenii, diminețile începute cu o obligatorie cafea și se bucură de toate acestea cu profunzimea unui singuratic rătăcit într-o lume foarte gălăgioasă.
În tăișul paginii, el ar vrea să se rănească doar cei pentru care nu mai există altă modalitate de trezire. Ovidiu Codreanu este un om al cetății, atent, sensibil, care își duce existența pe mai multe registre axiologice.

Felician POP