Cu siguranță jocul este o activitate distinctă de activitățile utile, cu efecte în realitate. Cu toată similaritatea, de regulă ne putem da seama dacă situația corespunde unui joc sau realității. într-o situație reală suntem solicitați să ne angajăm - cu toată larga libertate umană ea ne apare ca impusă -, pe când în joc decidem liberi dacă intrăm sau nu. chiar dacă într-o situație de joc putem fi prinși fără să ne dăm seama, confundând-o, cel puțin un timp, cu una reală. Sigur, principiul jocului este diferit de cel al realității și pentru că există posibilitatea reversibilității lui. Această reversibilitate, posibilitatea reluării ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat pe dimensiunea timpului marcată de cauză și efect, această suspendare a efectelor reale, este definitorie pentru joc. Cred că esența derivă aici din relația cu principiul realității în consecințele ei detaliate.
Un joc de fotbal, un joc de cărți și jocul actorilor într-o piesă - ce este jocul? Dificultatea de a defini jocul, cel puțin în expresiile propui și nu excesiv metaforice, pare să fie înlăturată deci de evidența diferenței față de realitate. Dar ce se poate spune mai mult? Dacă, așa cum spunea Huizinga, jocul este mai vechi decât cultura, la fel se întâmplă și cu ritualul față de religie. Evidența relației dintre religie și cultură nu oferă o sugestie pentru cea dintre ritual și joc?
Pornind de la separarea de realitate, constatăm că atât jocurile, cât și ritualurile dispun de un timp și spațiu diferite de viața cotidiană și anume dedicate acestora, cu locații și momente atribuite. Jocul își urc spațiul și timpul său, el scapă exigențelor realității, dar numai într-un timp și spațiu al său, la fel ca ritualul. în jocurile, măcar cele colective, jucătorii interacționează între ei în conformitate cu anumite reguli Ritualurile implică participanți care îndeplinesc roluri specifice și acțio nează în conformitate cu regulile tradiției. Ritualurile și jocurile pot marca tranziții sau transformări. în ritualuri, aceste tranziții sunt adesea de natură spirituală sau socială. în jocuri, tranzițiile pot fi legate de progresul în joc, cum ar fi trecerea de la un nivel la altul sau câștigarea unui premiu.
Cum spuneam, jocurile sunt manifeste folosite pentru divertisment: au un scop care, însă, nu produce consecințe în realitate altele decât trecerea timpului pentru jucător. Scopul unui ritual este de obicei legat de spiritualitate, comemorare sau tranziții în viață (cum ar fi nașterea, căsătoria sau moartea). Aici intervine distanțarea modernă față de ritual sau felul în care, desacralizat, ritualul poate intra în lumea modernă. Ritualul își avea realitatea lui puternică - dacă ne gândim la jocul cu mingea-soare, în care echipa pierzătoare își pierdea viața - chiar dacă eficiența lui era greu măsurabilă. Jocul se plasează pe sine în afara principiului realității, pentru că rezultatele lui nu ar trebui să aibă efect în lumea reală - totuși, jocurile au reușit să intre în realitate: sunt jocuri in care se pot pierde și face averi - iar rezultatele lui - scorurile - sunt cel mai adesea bine contabilizate. Dar și trăsăturile care le apropie: ca și ritualul, jocul poate fi inițiatic, în general educativ; ca și ritualul, jocul poate fi therapeutic.
Pentru a se desfășura, atât jocurile, cât și ritualurile implică simbolisme. în ritualuri, simbolismul este adesea legat de credințe religioase, mituri și valori culturale, în jocuri, pe măsura distanțării de punctul de pornire, au ajuns să fie reprezentate de piese, punctaje, unele cerințe sau realizările. La acest punct comparația câștigă în interes, pentru că atât ritualurile, cât și jocurile sunt modalități de reprezentare a lumii, metafore sau modele ale ei. Cel mai simplu exemplu este acela al locurilor sportive, ritualic-religioase inițial, care, treptat, au pierdut m este conotații simbolic-spirituale. Jocurile sportive au înlocuit ritualurile și au susținut apariția masei modeme. Mai recent, jocurile video voi tace probabil același lucru pentru ceea ce Sloterdijk numește masa pestriță de divertisment.
Am văzut de curând jocurile fascinante ale copiilor de grădiniță și mu înțeles astfel mai bine ce poate însemna un designer de joc! Cu această carte, Cristian Cheșuț se înscrie în lista destul de restrânsă a celor interesați de ideea de joc și o face având back-ground-ul inedit al perspectivei unui designer!

Academician
Aurel Teodor Codoban
Prof. univ. dr.