Spaţiul românesc din zona Munţilor Meseş a cunos¬cut, de la începutul Epocii Medievale, o evoluţie ce-l încadrează în tipicul transformării societăţii transilvane, evoluţie legată cu precădere de pătrunderea regalităţii maghiare în acest teritoriu şi de traiectoria istorică ce a conferit-o acest eveniment arealului transilvan. După ocuparea Transilvaniei de către Regatul Ungar orientat confesional spre Biserica Romană, aceasta s-a extins instituţional şi aici, întemeind mănăstiri şi episcopate. Printre cele mai vechi mănăstiri transilvănene se numără cea de la Meseş.
Mănăstirea a primit de-a lungul vremii o serie de privilegii de la soţiile regilor maghiari, având dreptul de a vămui transporturile de sare care treceau prin Poarta Meseşană. Porţile Meseşului, pe lângă rolul strategic de apărare şi de acces spre Ungaria, au avut şi unul deosebit de important din punct de vedere economic, deoarece pe aici trecea drumul sării pe care se transporta „aurul alb” spre depozitele regalităţii maghiare de la Sălacea. Potrivit cronicilor maghiare, trebuia ca ,,toţi cărăuşii de sare ce vor trece prin Poarta Meseş să dea fiecare pomenitei mănăstiri câte un bolovan de sare din cea aparţinătoare regelui.”

Autorul