Autorul are acest dat al construcției melodice a versurilor, fie că vorbim de poemele în vers clasic sau cele moderne în vers alb. La fel și alternanța spațiilor genealogice între strămoși și urmași ca și cum existența personală ar fi, în viziunea eului poetic, un prezent determinat de alternanța trecut și viitor.
Motivul ierbii apare ca un model al timpului, un pendul ce bate ceasul împlinirii, iar culoarea verde parcă ar da naștere de momente existențiale aparte. Și totuși, omul rămâne acel veghetor al timpului, ca străjer majestuos al secundei.
Alegerea poemelor din volumele publicate nu este aleatorie, ci construiește un castel al cuvintelor, în care tronează, impozant, omul creator. Sunt numeroase amintirea cuvintelor cheie care duc cu gândul la actul de credință ca și liant al cuvintelor în acest castel dăinuit în timp de Creatorul – Poet, cel care conturează cu migală fiecare unghi și este cel care așază piatra din capul unghiului.
Nu putem uita rememorarea vieții în lumina devenirii, prin dialogul generațiilor, pe care scriitorul Vladimir Cinezan o construiește cu atâta tact poetic, încât putem vorbi despre o poezie a ființării întru devenire, în care persoana umană este echilibrul întregii existențe a universului.
Cred că întreaga antologie Ieșirea din ograda cu podoabe. Poeziile prezentului trecut este concepută întru această idee a refacerii Paradisului primordial, prin căutarea ancestrală a Cuvântului în pasul reîntoarcerii acasă. Ea ne conferă o imagine a sublimului în Poezie prin Cuvântul ce este izvor a tot și toate, în gândirea că întreaga omenire poartă semnul Cuvântului și prin Cuvânt se reîntoarce la obârșii, la Paradisul pierdut.

dr. Victor Constantin Măruțoiu,
membru al Uniunii Scriitorilor din România