Haiku. Fereastra armoniilor

Focalizându-ne atenția pe lucruri mărunte, haiku ne învață să prețuim sacralitatea fiecărei clipe a vieții, a fiecărui detaliu al ei. În felul acesta, ne regăsim pe noi înșine drept creații ale lui Dumnezeu, simple, dar în același timp veritabile temple purtătoare de duh, chiar așa cum suntem, dincolo de cele 1001 de mărunțișuri pe care le trăim zilnic.
Răsucind natura și sufletul într-un șnur de mărțișor, haiku devine un exercițiu spiritual de conștientizare a faptului că suntem vii, tocmai în această clipă, în acest ambient. O conspirație a vieții împotriva mineralului, roșu și alb, sânge cald topind zăpada...
Văd în haiku o formă de comunicare și de înțelegere specifică a vieții, care ne îmbie la reverențe în fața naturii și a semenilor.
Prin conciziune, haiku se reduce parcă la o formă de salut interuman, un moment de comunicare la trecerea pe lângă semeni, un suav surâs afabil. Din lucruri mici surprinse în haiku se formează treptat o zi întreagă, un anotimp, o viață, un secol, o compoziție eternă.
Haiku este scurt, ca și viața însăși, dar la fel ca viața, își poate spori valoarea prin densitate și prin perpetuare. Libertatea de exprimare în gen haiku permite unora să aprofundeze meditația Zen, altora să pătrundă mai profund în cultura japonează, iar altora să găsească în natură rosturile profunde ale vieții, să descopere în sine Duhul Sfânt, însă, în cazul tuturor, intuiția și emoția joacă un rol esențial. Haiku nu este nici fabulă, nici epigramă, nici aforism, nici rugăciune, nu are caracter moralizator sau didacticist, însă în același timp fiecare este liber să atingă și asemenea dimensiuni, fără a comite, prin aceasta, vreo eroare gravă.
Cred că originalitatea și spontaneitatea își au rostul lor aici, deoarece, mai ales în alte limbi decât japoneza, haiku evoluează în timp. Se produce și o disipare a frontierei între haiku și senryu (ironie la adresa metehnelor omenești), frontieră care nu mă preocupă, ca amator ce sunt pe acest tărâm.
Pentru mine, haiku poartă o încărcătură însemnată de modestie, smerenie, umilință chiar, seninătate și compasiune, eludând cuvintele abstracte și alegoriile sofisticate.

Autorul