Cine aș fi fost eu astăzi oare dacă nu aș fi simțit căldura lemnelor din cuptor, gustul perelor fripte pe ploaptăn, balmoju' și mămăliga făcute cu mâinile trudite, pătura răsucită și bulbucată, gustul laptelui din șuștarul bunicului?! Cum aș fi fost dacă n-aș fi cuprins între brațele privirii fântâna cu zvârdină ce purta mereu pe cumpăna ei mâinile bătătorite, pentru a scoate viderea cu apă rece din care sorbeam cu sete, de să prelingea pââână pe grumaz în jos, și mă stâmpăra?! Mă întreb astăzi și eu: Ce fel de om aș fi fost? Ce fel de om, dacă pruncul din mine nu ar fi alergat prin prundul văii, prin bălți, prin colbul de pe ulițele satului, cocoțat pe coclauri și pierdut prin colibele de coceni, prin puptii juptilor de tulheni și prin lumea pădurii, prin verdele ierbii ce mirosea mereu a viață... Oare ce aș fi fost eu fără toate acestea?!
Ulița, laița, ocolul, cuptorul, focul cu lemne, dealul, grădina, pădurea și valea sunt parte din mine, casa de la țară, despre care se spune că rămâne precum „un lacăt pus peste copilăria” noastră... Cum ar fi arătat oare astăzi sufletul meu fără amprenta acelei copilării de la țară, mângâiată mereu de talpa gliei străbune, copilărie păstrată adânc în toată ființa mea?
Simplitatea colțului de rai, firescul, profunzimea și omenia, credința – mi-au înălțat mereu sufletul încât am simțit că ating stelele, iar Cerul mi-a mângâiat creștetul! Cu aceste mângâieri ale Cerului și deopotrivă ale lutului gliei străbune au crescut frumos în grădinuța satului generații peste generații de copii. Și astfel am căpătat dragul și dorul locului de început!
M-am privit în cotătoarea timpului și i-am ascultat cu nesaț ecoul: simplu, curat și nevinovat. Era glasul unui adult cu suflet de copil. Mă întreb, ce am fi noi oare astăzi fără acel suflet de copil? „Cu ochiu' care vede tot” deasupra noastră, cu glasul unui „înger, îngerașul meu” și imaginea mâinilor împreunate, cu gustul binecuvântat al miezilor de prescură cuibărit în adâncul sufletului și mirosul tămâiei din cădelniță am crescut frumos în credința moștenită și am devenit ceea ce suntem astăzi! Și pentru asta Îi mulțumim mereu lui Dumnezeu!
Nu există încă recenzii pentru acest produs.