File de jurnal studențesc vocațional

Domeniul vocațional cuprinde trei categorii de profesii și anume medicina, muzica și teologia. Acestea au în centrul preocupărilor imediate ființa umană, pe care o abordează din unghiuri diferite.
Între elementele constitutive ale trepiedului vocațional există o strânsă interdependență.
Medicul este definit, tradițional, drept „doctorul trupului”, iar preotul, „doctorul sufletului”.
Legătura între muzică și teologie este ilustrată de faptul că latura instrucției muzicale face parte din pregătirea teolo-gică a viitorilor preoți, cu particularități bine conturate, atât în ritul oriental, cât și apusean (catolic). Cântatul „ecfonetic” (numit de Anton Pann „plânso-cuvântare”) este întâlnit astăzi la citirea Apostolului sau Evangheliei. La acestea se adaugă diversele imnuri ale cântului colectiv. Cântatul celor 8 glasuri are o profundă semnificație teologică și se practică astăzi într-o impresionantă disciplină atât în mănăstiri, cât și în bisericile de mir. Ciclul glasurilor în perioada octoihului, precum și glasurile specifice unor „Tropare ale Sfântului…” sunt rigori tipiconale ale practicării unitare a cântului pe parcursul întregului an liturgic. În marile biserici unde există și cor, imnele mari se intonează armonizate pe mai multe voci, creând astfel aspectul de liturghie solemnă.
Asistăm în prezent la o tendință de a se pune accentul pe o pregătire teologică intensivă, neglijând, nepermis de mult, latura instrucției muzicale.
Cum și prin ce se definește relația dintre medicină și muzică? În primul rând, prin valențele tămăduitoare – corelate liniei melodice și ritmului – ale muzicii (la argumentația științifică a acestui concept au contribuit și cercetările școlii românești de medicină, ilustrate prin lucrările publicate pe această temă de savanții Gh. Marinescu și C. I. Parhon).
Referiri privind efectul benefic al muzicii în sanogeneză găsim de-a lungul istoriei omenirii.