Poezia este cea care aduce schimbare în toate, plecând de la limbă, dialectică, retorică și educație. Ea este formativă și formatoare. Este unică în ceea ce reprezintă posibilitatea de îndreptare și revitalizare a unei civilizații întregi.
Actualul volum vine să completeze gândirea deschisă de precedentele, care au trasat o linie altfel față de poezia contemporană românească. Astfel, autorul reușește să deschidă o nouă cale, mai ludică, mai savuroasă, mai ezoterică. Este interesant acest joc al versurilor sale, ca un creator care în lucrarea sa de a crea se joacă, zâmbește, râde și construiește, dar și strică pentru a reconstrui, fără a distruge, ci totul, întreaga materie de la care se pleacă are și își găsește o finalitate. Și ce ar fi mai frumos în acest dat creaționist decât Femeia, universul întreg care face ca lumea să-și găsească frumusețea și împlinirea sa?
Se poate realiza o întreagă filosofie și poetică doar din acest titlu, care provoacă, incită la un ex-curs al memoriei. Însă, nu trebuie uitat faptul că întreaga definire a iubirii umane alternând între agape și eros poartă semnul discursului uman între bărbat și femeie. Întrebarea filosofică eu cine sunt? este dublată de cea reprezentată de ce este femeia? Și pe întreg parcursul istoriei umanității s-au încercat a se oferi răspunsuri prin cele șapte arte, prin știință, filosofie, psihologie etc. Nu s-a reușit decât descoperirea unor mici răspunsuri, care, de fapt, au adâncit problematizarea determinată de aceste două întrebări. Poetul Neil McGregor oferă răspunsuri prin poemele sale, care se constituie ca o pânză de păianjen, bine construită, cu migală, cu acuratețe, cu o mare atenție la detalii și la semnificația fiecărui cuvânt sau vers. Putem observa râvna cu care se adâncește în această căutare, care este constituită ca un Sfânt Graal în ceea ce reprezintă Femeia.
Întregul volum poartă stigmatele devenirii, ale durerii creației, facerii, a tot ceea ce înseamnă trecere de la tăcere la ființă, la ființare, la devenire. Alternanța discursului poetic pleacă de la eul masculin tinzând spre alternanțele feminine.
Un alt motiv este cel al luminii, care însoțește întregul periplu poetic.