Intenţionam să provoc elevii la un exerciţiu de scriere, aşa că am început să răsfoiesc cu atenţie agenda, în căutarea unor idei (în speranţa că voi găsi ideile), dar de această dată agenda îmi juca feste, îmi oferea doar nişte file albe, fără răspunsuri. Erau atâtea întrebări, atâtea incertitudini, că liniştea mea dispăruse în întregime. Totuşi, mă frământa aceeaşi întrebare: Ce temă le voi propune mâine în cadrul atelierelor de scriere creativă? Aveam sentimentul că posibilităţile s-au cam epuizat. Deşi aveam, de obicei, destulă prezenţă de spirit când era nevoie, de data aceasta nu găseam un răspuns adecvat întrebărilor mele. M-am oprit brusc în faţa unui magazin de jucării. Am intrat. Am fost întâmpinată de un vânzător amabil. Speram să găsesc aici soluţia pe care o căutam. I-am explicat, în câteva cuvinte, ce anume caut: jocuri cu care aş putea să-mi construiesc orele de scriere creativă. Mi-a recomandat câteva atât de tentante, încât aş fi fost în stare să le cumpăr pe toate. În final, am optat doar pentru cel cu imagini: Dixit, pe care chiar acum îl scot din buzunarul rochiei. Şi iată, a doua zi, având în mâna mea aceste cărţi cu imagini, păşeam nesigură pe holurile şcolii. Încă nu ştiam ce se va alege de atelierul meu de scriere creativă, deşi în mintea mea era configurat un scenariu. Nu doream ca elevii mei să fie nişte simpli observatori sau doar nişte spectatori adormiţi la ora de limba română. Am intrat în clasă. I-am rugat să se aşeze şi să scoată o foaie de hârtie… Recunosc, reuşisem să creez un moment tensionat! Şi acum, pot citi în privirile lor: Sperăm că nu este vorba de vreun extemporal-surpriză! I-am asigurat că este doar un exerciţiu prin care voi încerca să deschid poarta spre lumea poveştilor. După eforturi asidue, azi avem în faţă al treilea volum din “Evantaiul poveştilor”. Privindu-l, am impresia că sunt şi eu, asemenea elevilor mei, într-o poveste fără sfârşit.

Prof. Ioana Mora