Cuvântul „martir” nu se află scris expres în Cartea Sfântă, dar înţelesul său rezultă din ceea ce consemnează Sfânta Scriptură. Martir este omul care a murit pentru mărturisirea credinţei sale, în condiţiile în care alţi oameni căutau să o smulgă din conştiinţa sa. Credinciosul a murit, dar credinţa sa a devenit şi mai strălucitoare decât era înainte de jertfa sa.
Martirul este un erou al credinţei sale. În timp ce ostaşul care devine erou se luptă, se apără, loveşte, răneşte sau ucide pe unii din inamicii săi, martirul nu răspunde cu violenţă celor ce-i fac rău, el nu loveşte şi nu cauzează nicio durere celor ce-l martirizează. Lupta lui este răbdarea şi stăpânirea de sine până la moarte şi cu preţul vieţii sale dovedeşte tăria credinţei şi statornicia sa. Deşi martirul este un luptător foarte puternic (biruindu-se pe sine însuşi), el nu loveşte, dar se lasă lovit şi chinuit până la moarte. În lupta sa cu propriile-i suferinţe, răbdarea rămâne arma cea mai eficace. Prin moarte, martirul dă dovadă de tăria credinţei sale, iar moartea sa omoară rătăcirea credinţei celor ce-l martirizează.
Credinţa pentru care suferă el moartea este mai tare decât dorinţa lui de a trăi. În felul acesta, martirul este un martor, care cu preţul vieţii, înfruntă pe duşman şi mărturiseşte credinţa sa. Martirul mărturisind adevărul, este martor şi mărturisitor, însă pecetluindu-şi mărturisirea cu preţul vieţii el devine şi o jertfă. Creştinismul a avut parte de mii şi mii de martiri. Departe de a-i descuraja pe credincioşi, chinurile martirilor au dat tărie creştinilor atât de mult, încât scriitorul bisericesc Tertulian a declarat într-una din cărţile sale că „sângele martirilor este sămânţă de creştini”.

Preot Victor MOISE