Emisia tonală corectă. Studiu al unui meloman fascinat de tainele vocii umane

Acesta este un studiu al unui meloman care se ocupă de mai bine de 40 de ani, în calitate de medic, de aspectele anatomo-funcționale ale emisiei sunetului, legate în special de muzica de operă.
Dedic acest studiu amatorului de muzică de operă și studenților la canto și nu specialiștilor, prin faptul că aceștia, ori cunosc în mare cele scrise aici, ori nu le vor accepta decât parțial, deoarece ei cultivă un stil interpretativ cu o înțelegere proprie a emisiei tonale.
Amatorul de operă are posibilitatea prin compararea diferitelor înregistrări, să remarce diferențele de emisie vocală. El poate reuși cu atenție și ceva experiență să perceapă calitățile și greșelile de formare ale sunetului. Nu frumusețea emisiei tonale este esențială, deoarece aceasta înșală, acoperind defectele. Frumuseţea vocii este de la natură. Timbrul şi culoarea se pot înfrumuseţa prin educarea repartizării tonului în rezonatori şi prin folosirea corectă a sunetelor armonice superioare. Frumuseţea unei voci nu poate fi definită sau măsurată. Aici intervin mulţi factori subiectivi, şi este bine că este aşa.
O voce mai puțin frumoasă poate impune chiar mai bine dacă posedă frumusețe muzicală. Acest element al emisiei tonale nu mai este subiectiv, ci se sprijină pe o serie de principii teoretice şi practice care pot fi obiectivizate. Frumuseţea muzicală, sau stăpânirea ireproşabilă a vocii, este rezultatul educării consecvente, funcţionale şi de lungă durată a purtării vocii pe respiraţie, sul fiato şi al folosirii impecabile a registrelor.
Pentru a recunoaște un cântăreț de operă care a învățat și respectă criteriile care stau la baza emisiei corecte a sunetului, este necesară o cunoaștere a anatomiei și funcțiunii aparatului fonator. Spun emisie corectă și nu frumoasă, deoarece există un număr mare de cântăreți cu voce frumoasă și emisie tonală greșită.
În această lucrare nu am nici cea mai mică intenție de a da sfaturi sau de a influența pe amatorul de operă în privința părerilor și preferințelor personale. Unele expresii, precum „cel mai mare interpret“ sau „cel mai frumos...“, folosite aici de mine, nu trebuie interpretate ca fiind subiective, descrierea calităților unui cântăreț de operă poate fi luată din multe publicații sau chiar, de exemplu, din Wikipedia.
Termenii de cântăreț sau interpret folosiți în acest studiu includ, bineînțeles, atât vocile masculine, cât și pe cele feminine.